[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Banca Transilvania a finalizat cu succes prima plată inițiată prin intermediul unui agent AI, cu Visa

2 iulie 2026

Plata inițiată de agentul AI a fost realizată prin intermediul platformei Visa Intelligent Commerce, folosind aceleași tehnologii de bază care susțin astăzi plățile digitale sigure. Acestea includ capabilități deja bine cunoscute precum tokenizarea, verificarea identității și monitorizarea fraudelor în timp real.

Banca Transilvania (BT), în colaborare cu Visa, anunta ca a finalizat prima sa plată inițiată de un agent AI în numele unui client, la Brick Depot – Magazin Certificat LEGO®, comerciant-partener BT, în cadrul unei etape-pilot cu experiențe reale de comerț asistat de inteligență artificială din Europa. „Iniţiativa este parte a programului Visa Agentic Ready. Plata a fost realizată utilizând date reale de card și infrastructura existentă a comercianților, demonstrând modul în care agenții AI pot finaliza în siguranță achiziții în numele consumatorilor, folosind infrastructura de plăți disponibilă astăzi.” – potrivit comunicatului.

Această noutate vine în completarea anunțului publicat de Visa în cadrul evenimentului Visa Payments Forum de la Paris, care a avut loc în 1 iulie a.c., despre faptul că agenții AI pot face acum achiziții reale direct de la comercianții participanți în proiectul-pilot din diverse sectoare, inclusiv retail și turism. În acest context mai amplu al ecosistemului de plăți, Banca Transilvania explorează modul în care aceste noi experiențe pot fi oferite clienților din România în siguranță și la scară largă.

Instrumentele bazate pe inteligență artificială îi ajută tot mai mult pe consumatori să caute informații, să compare opțiuni și să ia decizii de cumpărare. De altfel, România se află printre piețele din Europa Centrală și de Est unde utilizarea AI pentru planificarea călătoriilor, spre exemplu, a devenit deja o practică obișnuită. Aproape două treimi dintre români folosesc instrumente bazate pe inteligenţă artificială atunci când își organizează vacanțele, iar România înregistrează cea mai mare pondere a utilizatorilor care apelează la AI pentru crearea de itinerarii (31%).*

Pe măsură ce aceste tehnologii devin tot mai performante, industria plăților explorează posibilitatea ca un asistent digital să poată finaliza în siguranță o plată în numele unei persoane, cu acordul acesteia și sub controlul său deplin. Pilotul din cadrul programului Visa Agentic Ready arată cum pot funcționa plățile inițiate de agenți AI în contexte obișnuite de cumpărare, asigurând în același timp păstrarea consimțământului clientului, a mecanismelor de control ale emitentului și a protecțiilor existente.

Pe măsură ce așteptările clienților continuă să evolueze, este important să explorăm modalități prin care noile experiențe de plată pot îmbina inovația cu încrederea. Colaborarea cu Visa în cadrul programului Agentic Ready ne permite să contribuim la următoarea etapă a ecosistemului de plăți, în care agenții AI pot efectua plăți în numele clienților, folosind o infrastructură care asigură deja scalabilitate, securitate și control.” – a declarat Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking – Banca Transilvania.

Pentru acest proiect pilot a fost utilizat Visa Payment Passkey, pentru a susține respectarea cerințelor privind Autentificarea Strictă a Clienților (Strong Customer Authentication – SCA) în Europa și pentru a demonstra modul în care fluxurile de plată asistate de AI pot funcționa în conformitate cu cadrul de reglementare actual.

Agenții AI și-au dovedit abilitatea de a iniția plăți în medii reale, iar rolul nostru este să ne asigurăm că fiecare plată rămâne sigură, transparentă și de încredere. Prin conectarea băncilor, comercianților și sistemelor AI prin rețeaua noastră, facem posibilă această nouă etapă a comerțului, folosind infrastructura și mecanismele de protecție Visa deja existente.” – a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa în România.

Prin participarea la programul Visa Agentic Ready, Banca Transilvania contribuie la eforturile mai ample ale industriei de a înțelege și dezvolta, în mod responsabil, viitorul plăților asistate de inteligență artificială.

____________

*Datele provin din studiul Visa CEE Travel and Payment Intentions Study 2025, realizat în Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Studiul a fost realizat de compania de cercetare GfK – a NIQ Company în martie 2025, pe un eșantion reprezentativ de 1.000 de respondenți (18-65 ani) în fiecare dintre aceste țări.

Noutăți
Stay updated to the impact of emerging technologies in fintech & banking.
Banking 4.0 newsletter - subscribe
Cifra/Declaratia zilei

Dariusz Mazurkiewicz – CEO at BLIK Polish Payment Standard

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj