[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Raiffeisen Bank lansează o nouă funcționalitate în Smart Mobile: „administrează plățile recurente”

25 mai 2026

Streaming, cloud, aplicații, gaming sau instrumente AI – abonamentele digitale s-au înmulțit, dar impactul lor în bugetul lunar nu mai poate fi ignorat. Raiffeisen Bank răspunde acestei realități cu o funcționalitate nouă în Smart Mobile: „Administrează plățile recurente”, disponibilă de la jumătatea lunii mai pentru cardurile Visa.

„Ideea e simplă: dacă nu îți vezi cheltuielile recurente, nu le poți controla. Noua opțiune aduce vizibilitate completă asupra tuturor plăților automate și abonamentelor active, direct din aplicație, cu posibilitatea de a le omite sau bloca cu câteva atingeri.” – potrivit comunicatului.

Iar miza e mai mare decât pare. O plată de 20–30 de lei pe lună pentru un abonament uitat trece neobservată, dar 100 de lei redirecționați lunar din abonamente neutilizate către investiții cu un randament mediu de 10% pot genera aproximativ 20.000 lei în 10 ani  sau peste 70.000 lei în 20 de ani.

„Prin această inițiativă, Smart Mobile devine din ce în ce mai mult un instrument activ de gestionare a banilor, în deplină concordanță cu strategia Raiffeisen Bank de a-i ajuta pe clienți să își administreze mai bine finanțele și să facă banii să lucreze în favoarea lor.” – Mihail Ion, Vicepreședinte Retail și Membru al Directoratului Raiffeisen Bank România

Noua funcționalitate este disponibilă în aplicația Smart Mobile, la nivelul cardurilor, meniul „Mai multe”  și acoperă atât plățile recurente, cât și cardurile salvate folosite la plăți.

„Alături de această noutate, Smart Mobile continuă să ofere o experiență de daily banking simplă și fără stres: plăți rapide prin numărul de telefon, acces facil la istoricul tranzacțiilor, sumar al cheltuielilor precum și posibilitatea de a descoperi oferte personalizate și produse adaptate nevoilor fiecărui client.” – se mai arata in comunicat.

Noutăți
Stay updated to the impact of emerging technologies in fintech & banking.
Banking 4.0 newsletter - subscribe
Cifra/Declaratia zilei

Dariusz Mazurkiewicz – CEO at BLIK Polish Payment Standard

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?