Cât de reală este digitalizarea administrației publice în România?

România continuă să se afunde într-un paradox birocratic care anulează orice progres în digitalizarea administrației publice. Deși autoritățile susțin modernizarea sistemului, birocrația continuă să domine: documentele „digitale” ajung, în final, să fie tipărite, transportate fizic și arhivate în dosare prăfuite, potrivit unei analize a Centrului de Formare APSAP.

Realitatea arată că multe activități ale administrației publice implică generarea de documente, implicit duplicarea celor depuse online prin tipărirea lor, ceea ce se transformă într-o muncă ineficientă și cheltuieli ridicate.

Cât de reală este digitalizarea administrației publice în România?

Centrul de Formare APSAP atrage atenția că acest proces ar putea fi complet digitalizat, însă România rămâne blocată într-o birocrație sufocantă. În loc să fie redusă cantitatea de hârtie folosită, este creat un sistem care doar adaugă noi documente electronice care, în final, trebuie tot printate, semnate și transportate fizic. Digitalizarea reală presupune automatizarea proceselor, nu transformarea lor într-o combinație absurdă de digital și hârtie.

“În anul 2025, România continuă să funcționeze, în multe privințe, ca acum un secol. Dosarele voluminoase, pline cu hârtii, continuă să fie regula, iar procesul decizional, de la inițierea unui proiect de lege până la adoptarea acestuia, este un adevărat maraton birocratic ce implică, evident, multă hârtie. Digitalizarea administrației rămâne doar un deziderat frumos ambalat în discursuri optimiste, dar fără aplicabilitate reală. În ultimii ani, „digitalizarea” a devenit un cuvânt la modă, folosit în aproape orice discurs politic. Însă, digitalizarea reală presupune eliminarea completă a hârtiilor și automatizarea proceselor, nu doar crearea unor noi formulare electronice care, în final, trebuie printate și arhivate fizic. În România, implementarea unui sistem de digitalizare nu înlocuiește birocrația tradițională, ci doar se adaugă la volumul uriaș de documente care continuă să fie tipărite”, declară Bogdan Costin Fârșirotu, președinte al Centrului de Formare APSAP.

Un exemplu relevant al acestei ineficiențe este procesul de aprobare a hotărârilor de consiliu local (HCL), pentru care este consumată o cantitate mare de hârtie și mult timp pentru deplasări pentru depunerea unor documente fizice.

Mai exact, după ce documentele sunt pregătite și aprobate în cadrul ședinței consiliului local, dosarul este multiplicat și trimis fizic Prefecturii pentru controlul de legalitate – fără de care Hotărârile nu își produc efectele juridice. La nivel național, România are 3.146 de unități administrativ-teritoriale, excluzând primăriile municipiilor reședință de județ și Municipiul București.

La un calcul simplu, dacă este luată în considerare doar o ședință de consiliu local pe lună, acest lucru înseamnă aproximativ 37.752 de drumuri dus-întors anual doar pentru a transporta documente fizice între primăriile de comună și prefecturi. Costurile sunt exorbitante – milioane de lei cheltuiți anual în aceste deplasări, cheltuielile cu hârtia, imprimarea și combustibilul, plus resursele de timp și personal cheltuite pe drumurile aglomerate ale patriei între comune și reședința de județ. Cu alte cuvinte, bani irosiți în loc să fie investiți în soluții digitale care ar elimina necesitatea acestui circuit absurd.

Și în procesul de accesare a fondurilor europene pentru digitalizarea României, hârtia este în mod paradoxal “la putere”, fiind tipărite milioane de documente.

“În România, digitalizarea eșuează chiar acolo unde ar trebui să funcționeze impecabil: în accesarea fondurilor europene destinate digitalizării! Banii europeni, puși la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 7, ar trebui să transforme administrația și economia, dar sunt sufocați de un paradox birocratic revoltător. România gestionează un buget de 1,62 miliarde de euro, însă procesul de accesare a acestor fonduri arată mai degrabă ca o parodie administrativă decât ca un program modernizat. Milioane de pagini tipărite, scanate și apoi semnate digital sunt evaluate, ironic, în format fizic, pe hârtie, de echipele de monitorizare de la minister, organismul intermediar regional sau autoritatea de management. O birocrație absurdă care demonstrează că, în România, digitalizarea este doar un slogan pompos pe hârtie… multă hârtie!”, punctează Bogdan Costin Fârșirotu.

În timp ce alte state europene simplifică accesul la fonduri prin platforme digitale eficiente, România rămâne captivă în trecut, îngreunând sau chiar împiedicând companiile și instituțiile să beneficieze de investițiile promise. Rezultatul? Întârzieri, blocaje și riscul real ca o mare parte din bani să fie pierduți.