[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Banking-ul viitorului va fi un „joc al interfetelor”

12 aprilie 2024

Pe Razvan Stoica l-am cunoscut la intalnirea dintre UNICREDIT Bank Romania si Asociatia Romana de Fintech (Rofin.Tech). Era in sala si l-am remarcat pentru ca punea foarte multe intrebari prezentatorilor. Toate extrem de pertinente si pe subiecte variate. Avea in el ceva din ADN-ul si curiozitatea unui antreprenor fintech. Oarecum firesc, avand in vedere ca se ocupa de inovatie, el fiind implicat in coordonarea și implementarea proiectelor UNICREDIT pe segmentul digital banking / canale alternative, din pozitia sa de Senior Mobile Banking Product Owner. Anterior, Razvan a fost Customer Experience Manager la CEC Bank, unde s-a ocupat tot de aplicatia de mobile banking.

La finalul intalnirii, la care au participat peste 60 de oameni din banca si 11 reprezentanti din partea Rofin.Tech, l-am luat noi la intrebari pe Razvan.


Cum ti s-a parut ideea acestei intalniri?

O oportunitate pentru ca deschide piata, iti deschide mintea, creeaza punti si se pot astfel gasi cai de comunicare si de colaborare. Din punctul meu de vedere colaborarea este cheia succesului si motorul care duce la evolutie, la crestere, la imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor pe care bancile le ofera.

Despre startup-urile care au prezentat astazi ce poti sa ne spui?

Foarte bine pregatite si foarte capabile din punct de vedere tehnologic. Expertiza foarte mare atat in zona tehnica cat si in cunostintele despre piata in care activeaza.

S-a ridicat intalnirea la nivelul asteptarilor?

A fost o intalnire dinamica, nu m-am plictisit. M-a tinut tot timpul in priza. Ideile expuse nu au fost neaparat noi dar au fost prezentate intr-un mod foarte dinamic, cu niste oportunitati mult mai actuale. Sper sa se repete si sa devina cumva o traditie acest tip de intalniri de schimb de experienta intre actorii care interactioneaza in industria financiar-bancara.

Cu ce idei pleci de la aceasta intalnire?

Plec cu zona de portabilitate a conturilor care inteleg ca va fi implementata in acelasi fel in care a fost facuta portabilitatea numerelor de telefon. Pentru clientul final acest lucru este foarte util.

Bine dar asta poate sa socheze banking-ul, pentru ca – teoretic – risti sa te trezesti peste noapte ca ai ramas fara clienti.

Poate sa socheze dar orice lucru care socheaza este ceva care ne ajuta sa ne dezvoltam si sa crestem. Industria bancara este una dintre industriile cele mai vechi care se adapteaza cel mai greu la ritmul tehnologic. Componenta de incredere este vitala in industria bancara. Oamenii trebuie sa aiba incredere in banci ca sa-si poata depune banii iar aceasta incredere se castiga prin foarte multe proceduri si reguli care trebuie respectate.

Este foarte greu pentru bancile mari sa se miste agil, asa cum se misca fintech-urile. Si atunci, colaborarea aceasta este binevenita. Uneori, revolutia incepe din afara unei entitati. Avem modele de succes in banci mari, de sute de ani,  atat din SUA cat si din Marea Britanie care si-au pus laboratoarele de inovatie in entitati juridice si cladiri fizice separate de entitatea mama. Si le-au crescut separat pana au devenit sufficient de mari astfel incat toata banca a reusit sa migreze acolo.

Este o oportunitate orice initiative (n.r. portabilitatea conturilor bancare) din aceasta disruptiva. Nu este deloc o amenintare. Cel putin eu nu o percep ca o amenintare. Este ceva care aduce foarte multe beneficii clientilor finali.

S-au adus in discutie multe concepte, inclusiv cel de “education as a service”. Ce anume se poate implementa imediat in aplicatia bancii din tot ceea ce ai auzit astazi?

Cel mai usor de implementat este chiar acest concept de educatie financiara “as a service”. Bancile au foarte multe date pe care stau, majoritatea nefolosite. Putem sa luam aplicatia unui fintech, sau o aplicatie IT, care sa poata utiliza aceaste date si sa ofere clientilor bancilor niste informatii foarte utile pe zona de educatie financiara.

De exemplu, tu Razvan platesti pe factura de electricitate cu 20% mai mult decat platesc alti clienti cu un profil similar cu al tau. Fara sa spunem la ce furnizori, la ce banci s.a.m.d. Asta te poate ajuta ca sa-ti optimizezi zona de cheltuieli. Sau alte insight-uri de genul, tu Razvan cheltuiesti cu 30% mai mult pe zona de mancare decat alti oameni cu profil similar, cu sotie si trei copii s.a.m.d.. Lucru care te poate ajuta sa-ti organizezi finantele si sa duca la o prosperitate.

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca bancile au doua oportunitati in care sa se dezvolte.  Una, sa devina o zona de back-end, cum sunt serverele pe care clientii nu le vad, si interfata sa fie fintech, sa fie in facebook, oriunde in alta parte, prin ceea ce se cheama open banking. Sau, a doua oportunitate, pot avea propria interfata. In acest moment interfata nu este inteligenta. Este chiar plictisitoare pentru ca iti da doar detalii tranzactionale. Poti face tranzactii dar nu te ajuta sa evoluezi pentru ca nu iti da feed-back.

De exemplu, ai 100 de lei pe care ii tii neutilizati, de trei luni, in contul curent. Cum ar fi sa-i investesti, sa-i pui intr-un produs care lucreaza pentru tine si astfel sa-ti aduca bani. Zona asta de inteligenta financiara “embedded” in interfata bancara – care poate sa fie a unei banci dar poate fi si a unui fintech – cred ca va face diferenta in anii urmatori.

Tu nu ai vrea ca aplicatia ta bancara sa te ajute sa-ti inmultesti banii pe care ii ai acolo? Ai fi dispus sa platesti un comision mai mare, decat platesti in prezent, daca banca respectiva te-ar invata pe tine personal, proactiv, cum sa inmultesti acei bani? Nu chestii generale ci ceva specific, exact pe finantele, pe banii si veniturile tale, pe modul tau de incasari si cheltuieli. Raspunsul probabil ca este da.

Dar incet, incet, ne indreptam in aceasta directie. Daca noi vorbeam acum cinci ani de open banking si nu-l intelegeam, acum avem multe banci in Romania care pot afisa datele bancare ale clientilor de la celelalte banci in propria interfata iar acest joc va deveni un joc al interfetelor. Interfata bancara care este cea mai prietenoasa, care ofera cea mai buna experienta de utilizare, aceea va castiga. Oamenii interactioneaza cu o interfata si pe ei asta ii intereseaza.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?