[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

2022 a reprezentat un record (in ultimii 15 ani) în ceea ce privește venitul per client și productivitatea per angajat în rândul băncilor europene de retail – raport Kearney

25 aprilie 2023

⦁ Raportul cost-venit pentru băncile Europene este la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani
⦁ Venitul per client atinge €650 EUR, cel mai înalt nivel din 2015 pana acum
⦁ Productivitate per angajat in 2022 aproape s-a dublat (197%) față de 2008

Kearney, compania globală de consultanță în management, a publicat cea de-a cincisprezecea ediție a raportului anual intitulat „European Retail Banking Radar”, care se concentrează pe evaluarea performanțelor a 89 de bănci de retail active în 21 de țări.
În fața condițiilor macroeconomice incerte și a presiunilor inflaționiste continue, cercetarea a constatat că gestionarea costurilor, investițiile în digitalizare și menținerea încrederii clienților sunt esențiale pentru menținerea performanței băncilor în 2023.

Anul 2022 marchează o performanță remarcabilă pentru sectorul bancar
Conform raportului, anul 2022 a reprezentat un punct de referință pentru băncile europene, fiind marcat de performanțe remarcabile. Creșterea ratelor dobânzilor a oferit un impuls semnificativ care a sporit veniturile acestora în general.

Venitul per client atinge €650 EUR, cel mai înalt nivel din 2015 până acum. În cadrul celor mai mari economii europene, Marea Britanie se remarcă prin cea mai ridicata creștere, cu un procent de 16.5% comparativ cu 3.8% in Franța, 3.5% în Germania și 4.6% în Italia. Europa de Est a înregistrat de asemenea o creștere solidă de circa 18.7%.

În ultimii 15 ani, productivitatea a înregistrat creșteri dramatice; creșterea în ceea ce privește productivitatea per angajat, aproape dublându-se (197%) față de nivelul înregistrat în anul 2008, și productivitatea per filială înregistrând o creștere aproape triplă (284%).

Gestionarea costurilor rămâne un element critic
Îmbunătățirile în tehnologie și digitalizare au susținut cu siguranță acest salt în productivitate și au permis reducerea amprentei fizice, precum și reducerea numărului de angajați. Numărul total de angajați la băncile europene s-a redus cu 16% între anii 2008 și 2022, iar numărul sucursalelor s-a redus cu 42%. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a tradus într-o bază de cost global mai scăzută, ci a crescut cu 2.3%, ajungând la 188 de miliarde de euro anul trecut.
Totuși, pentru a asigura același succes precum în anul 2022, băncile trebuie să continue să-și concentreze eforturile în limitarea și reducerea costurilor. Această misiune se va dovedi a fi una provocatoare, având în vedere contextul actual, marcat de o inflație semnificativ mai mare decât în orice moment din ultimii 10 ani

Alte constatări din Europa:
⦁ Creșterea veniturilor (7%) a depășit semnificativ volumul de creștere a afacerilor (4%) pentru prima dată în istoria Retail Banking Radar
⦁ Proviziile generale de risc ca procent din venit au crescut ușor de la 5% în 2021 la 6,5% în 2022
⦁ Profitul total în 2022 a crescut cu 11,9% YoY
⦁ Depozitele totale ale clienților au crescut cu 3,7% YoY
⦁ Venitul per angajat a crescut cu 10.2% în 2022 YoY
 

_____________
 

Metodologie 

Raportul “Retail Banking Radar”, cuprinde 89 de bănci din 21 de țări din Europa – 51 de bănci din 13 țări vest-europene și 38 de bănci din 8 piețe est-europene. 
Retail Banking Radar se bazează pe rapoartele segmentare ale băncilor europene și reflectă cifrele reale raportate de instituțiile individuale. Adițional, cercetarea directă a clienților este efectuată pe subiecte selectate – în acest an, utilizarea canalului pentru produsele bancare și despre atitudinile ESG față de consumatori – prin sondajul a 550 de respondenți cu profil demografic reprezentativ pe țară.
Studiul analizează în mod regulat peste 12 dimensiuni analizate în jurul puterii veniturilor, eficienței operaționale și managementului riscului. Se bazează pe o bază de date înregistrata in ultimii 15 ani, construită din rapoartele bancare oficiale din 2007 până în 2022.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?