Update: Reactia oficiala a Revolut – Departamentul Comunicare:
„În anul 2022, am inițiat demersurile administrative pentru înființarea unei sucursale locale. Aceasta figurează în registrul de Sucursale ale instituțiilor de credit din alte state membre, asigurat de Banca Națională a României, însă nu este momentan operațională. În momentul de față, Revolut continuă să-și ofere serviciile în România în temeiul libertății de prestare a serviciilor pe teritoriul Spațiului Economic European (SEE), prin extinderea/ pașaportarea licenței sale lituaniene (nota 1).
Astfel, entitatea lituaniană Revolut Bank UAB este unitatea sub care clienții sunt înrolați și deci singura care ar putea executa ordine/înființa popriri din partea entităților din România, dar numai cu respectarea procedurilor lituaniene, europene, precum Regulamentul UE Nr. 1215/2012 (nota 2) privind competența și recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (adică conform procedurii prevăzute la art. 41, 42 din prezentul regulament) și a altor prevederi legate de procedura europeană de executare.
Pe piața locală, Revolut a construit și continuă să dezvolte relații de bună colaborare cu autoritățile de reglementare, cu instituțiile statului, cu asociații ale altor părți din ecosistem, în vederea limitării tentativele de fraudă, a evaziunii fiscale și pentru a preveni spălarea de bani.
Le mulțumim celor peste 2,7 milioane de clienți din România care ne-au acordat încrederea lor și utilizează serviciile noastre și îi încurajăm să continue să dea dovadă de responsabilitate în utilizarea serviciilor, conform termenilor și condițiilor aplicației. Folosirea conformă a serviciilor noastre și protejarea intereselor legitime ale clienților Revolut sunt teme prioritare pentru noi.”
Nota 1: https://www.lb.lt/en/sfi-financial-market-participants/revolut-bank-uab
Nota 2: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=celex%3A32012R1215
____________
Un membru al unei comunitati din spatiul de social-media a publicat o decizie judecatoreasca de poprire, inclusiv pe contul Revolut. Acesta face urmatoarele precizari:
. contul va fi poprit la doua zile din momentul in care scrisoarea a fost emisa;
. contul Revolut va aparea dezactivat temporar, in cazul in care nu primesti salariul pe el, pana la plata sumei;
. daca primesti salariul pe Revolut, iti vor opri 33% din el;
. alte sume ce se regasesc in cont si nu au legatura cu salariul, se vor retine in proportie de 100%.
Avand in vedere cele de mai sus, se pare ca sucursala din Bucuresti a bancii Revolut este functionala, desi se anunta ca abia in iunie isi va incepe activitatea. Asadar, Revolut devine o banca in toata regula si in tara noastra iar cei care isi faceau cont Revolut pentru a fugi de fisc, nu mai au scapare.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: