[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

RoFin.Tech va infiinta un laborator de CBDC („Central Bank Digital Currency”), pentru a masura impactul unei monede digitale asupra incluziunii financiare

24 februarie 2023

Asociatia Romana de Fintech (RoFin.Tech) va pune mai mult accentul in perioada urmatoare pe proiecte care vor contribui la o mai buna incluziune financiara. Printre acestea se numara OpenID, un proiect care presupune transferul de identitate pe baza unor credentiale deja validate in sistem, dar si leul digital.

Asociatia noastra deja lucreaza la un proiect de modeda digitala. Poate ca avem acum mai mult spatiu de manevra nefiind in zona euro. Si exista interes.” – a declarat Nic Balaceanu, membru al bordului RoFin.tech si seful grupului de lucru pe digital euro din cadrul EDFA (European Digital Finance Association).

Reprezentantul RoFin.Tech considera ca daca vorbim de incluziune financiara „o moneda digitala si nu una electronica ar face foarte mult bine, inclusiv pe zona de money remitence„.

Diaspora trimite 2,5 mld, euro anual, iar o moneda digitala ar reduce fantastic costurile acestui transfer. Si BNR stie asta. In plus, ar fi poate dificil pentru Romania sa avem un euro in 2026 iar leul sa nu devina digital pana in 2029. Vom pierde foarte mult in aceasta situatie. Dar trebuie sa ramanem optimisti, avem suport.” – a mai precizat Balaceanu.

Asociația Română de Fintech intenționează să înființeze un laborator de CBDC (Central Bank Digital Currency) pentru a studia împreuna cu sistemul financiar bancar din România implicațiile posibile ale implementării CBDC.

„Obiectivul vizat de RoFintech este să măsoare impactul unei monede digitale asupra incluziunii financiare, trasabilității, remiterii banilor din diaspora, transferurile bancare în cazul unui euro digital și implicațiile din perspectiva cadrului de reglementare.” – se arata in scrisoarea de intentie trimisa de RoFin.Tech catre Banca Nationala a Romaniei.

RoFin.tech va urmări angajarea in demersurile menționate a unui numar cât mai relevant de specialiști, atât din categoria furnizorilor de tehnologie CBDC (împreună cu care sa se poată oferi posibilitatea de a crea un mediu de testare de tip „sandbox” a unui CBDC) cât și a firmelor de consultanta interesate in acest subiect.

La momentul de față, am identificat deja interes și disponibilitate din partea Ripple CBDC Division in acest sens – ca furnizor de tehnologie și a Deloitte – din partea firmelor de consultanta, însă obiectivul
RoFin.Tech este de a implica mai mulți asemenea posibili participanți locali si internaționali care pot contribui cu know-how relevant.”
– a mai precizat Balaceanu.

RoFin.Tech urmeaza sa identifice si alte parti interesate si sa obtina confirmarea implicarii acestora pentru ca impreuna sa evalueze impactului utilizării unei „retail CBDC” asupra actualului ecosistem de plăți din România.

De asemenea, se urmareste crearea unui cadru experimental („de laborator”) pentru testarea din punct de vedere tehnic a unor soluții tehnice de tip CBDC dar si elaborarea unui document de tip „Whitepaper” care sa prezinte concluziile desprinse din demersurile mai sus menționate.

Este foarte probabil ca RoFin.Tech sa gaseasca deschidere si sustinere din partea Bancii Nationale a Romaniei, fara de care nu se poate avansa cu succes in acest demers. Din datele NOCASH, un proiect de retail CBDC a fost deja inaintat catre Consiliul de Administratie spre aprobare.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?