Utilizatorii Revolut care au participat la festivalurile de muzică electronică, Neversea, Electric Castle și Untold au cheltuit aproape 5 milioane de euro, pe plan local, din care 78% în Cluj-Napoca, iar 22% în Constanța.
Numărul tranzacțiilor a crescut, în Constanța, cu 85% față de anul trecut, în timp ce suma totală cheltuită, prin intermediul Revolut, s-a dublat. În contextul Electric Castle, volumul total al plăților a crescut cu 144%, în timp ce numărul tranzacțiilor s-a majorat cu 45%.
În privința Untold, suma totală a cheltuielilor s-a dublat, numărul tranzacțiilor a crescut cu 44%, iar suma cheltuită per utilizator s-a majorat cu 52%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
„Așadar, festivalurile de muzică electronică au reprezentat o adevărată gură de oxigen pentru economiile locale, mai ales după cei doi ani de restricții și precauție generate de pandemia de COVID-19,” potrivit comunicatului de presa.
La Neversea, suma medie cheltuită per tranzacție cu Revolut a fost de aproximativ 35 EUR, în timp ce la Electric Castle, suma medie per tranzacție a fost de 35,33 EUR. În ambele cazuri, clienții Revolut au folosit de cel puțin doua ori cardul sau aplicația pentru a plăti servicii și produse achiziționate în contextul evenimentelor menționate. Participanții la Untold au alocat aproximativ 34,8 EUR/ tranzacție, dar au efectuat, în medie, trei tranzacții prin Revolut în perioada analizată.
Festivalurile menționate sunt și importanți vectori de promovare a turismului local, atrăgând participanți din zeci de țări europene și nu numai.
Cele mai mari sume cheltuite cu Revolut, în Constanța, în timpul Neversea, au provenit de la clienții din România, dar în top 10 s-au regăsit utilizatori din Regatul Unit, Irlanda, Olanda, Germania, Elveția, Norvegia, Bulgaria, Italia și Spania.
La Cluj-Napoca, pe durata festivalului Electric Castle, clienții Revolut care au cheltuit cele mai mari sume au fost cei din România, urmați de cei din Regatul Unit, Irlanda, Germania, Franța, Ungaria, Olanda, Elveția, Austria, Danemarca, Belgia.
Pe de altă parte, Untold a atras mai mulți fani ai muzicii electronice din Europa Centrală și din Occident, iar aceasta s-a văzut și clasamentul țărilor din care au provenit utilizatorii care făcut plăți cu Revolut: România (I), Regatul Unit (II), Irlanda (III), Germania (IV), Franța (V), Polonia (VI), Ungaria (VII), Italia (VIII), Elveția (IX), Spania (X).
În ceea ce privește categoriile de servicii și achiziții realizate cu Revolut, în contextul festivalurilor, datele super-aplicației financiare arată că cele mai mari cheltuieli au fost făcute cu distracția sau serviciile de divertisment (biletele de festival).
Suma cheltuită pentru divertisment la Neversea a fost de aproximativ 57 EUR/client, la Electric Castle de aproximativ 87 EUR/client, iar la Untold, 88 EUR/client. Următoarea categorie de cheltuieli a fost reprezentată de cazare și serviciile turistice – 77,5 EUR/client la Neversea, 48 EUR/client la Electric Castle și 45 EUR/client la Untold. În ceea ce privește consumația la restaurante și cafenele, un client a cheltuit pentru aceste servicii, în medie, 25 EUR la Constanța, 19 EUR la Cluj, în timpul Electric Castle, și 21 EUR, în timpul Untold.
Festivalurile sunt o bună oportunitate și pentru furnizorii de servicii de transport, precum și pentru galeriile comerciale, după cum arată datele Revolut. În contextul acestor trei festivaluri, un utilizator al aplicației a cheltuit, în medie, 28 EUR pentru transport și, respectiv, 35 EUR la shopping, în Constanța, în perioada de derulare a Neversea, 18 EUR pentru transport și 32 EUR pentru shopping, la Cluj, în timpul Electric Castle, iar în contextul Untold, 15 EUR pentru transport și 30 EUR pentru shopping.
Dacă ne uităm la segmentarea pe categorii de vârstă, cea mai mare sumă cheltuită, în contextul tuturor celor trei evenimente, a fost înregistrată pentru serviciile de divertisment (biletele la festival, dar și alte tipuri de servicii similare), la categoria de vârstă 35-44 de ani, cu sumele medii de 68 EUR, în contextul Neversea, respectiv 103 EUR, în timpul Electric Castle și 115 EUR pe durata Untold. Iar în privința cheltuielilor cu cele mai mici valori, vom vedea că tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 ani au alocat cele mai mici bugete serviciilor de alimentație publică (restaurante, terase, cafenele, baruri), cu 18 EUR cheltuiți în timpul Neversea, respectiv 13,6 EUR, în contextul Electric Castle. La Untold, aceeași categorie de vârstă a cheltuit cel mai puțin cu transportul – 9,6 EUR/ utilizator.
[1] Perioadele analizate au fost: 5-11 iulie 2022 pentru Neversea (Constanța), 12-18 iulie 2022 pentru Electric Castle (Bonțida-Cluj-Napoca) și 3-9 august 2022 pentru Untold (Cluj-Napoca).
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: