Legea privind dobânzile excesive: Da, e lata cu DAE! Confuzii peste confuzii.

articol scris de Cristian Bichi – consilier al guvernatorului BNR

Dobanda Anuală Efectivă (DAE) se dovedește a fi o “nucă tare” pentru inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Actul normativ oferă o definiție greșită a DAE, sunt făcute trimiteri la limite pentru această dobândă care nu sunt precizate în text și există prevederi legislative în contradicție cu cele naționale și europene. Toate acestea demonstrează dificultăți serioase în privința înțelegerii filozofiei ce stă în spatele conceptului DAE. Prin urmare, abundă neclaritățile în privința modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situația e de natură să ducă la numeroase litigii, de pe urma cărora este clar care va fi categoria profesională care va avea oricum de câștigat.   

Ce este DAE?

Dobânda anuală efectivă (DAE) este un indicator ce reflectă toate costurile relevante legate de contractarea unui împrumut, exprimate sub forma unui procent anual. Scopul său este de informare și protecție a consumatorilor, permițându-le acestora să compare mai ușor diferite oferte de credit înainte de a decide. Pentru propuneri de împrumut cu aceeași sumă, scadență și modalitate de rambursare, propunerea cu DAE cea mai scăzută este cea mai ieftină pentru client.

Indicatorul, prevăzut de directive europene și pe această cale preluat în legislația românească, cuprinde dobânda stabilită de instituții de credit și financiare în cadrul unui contract de împrumut la care se adaugă (sublinierea noastră) alte cheltuieli aplicabile cum ar fi cheltuielile de analiză a dosarului, comisioane, cheltuielile cu asigurările solicitate obligatoriu de entitățile creditoare, alte cheltuieli. Elementele componente, formula de calcul și ipotezele de lucru utilizate pentru determinarea DAE sunt standardizate pentru toți împrumutătorii din Uniunea Europeană.

DAE trebuie să fie precizată de instituțiile creditoare în mai multe etape ale contractului de credit: reclamă, fază pre-contractuală, încheierea contractului. De subliniat că, potrivit legislației europene și naționale în vigoare, în contractul de credit trebuie să se specifice în mod clar și concis DAE calculată la momentul încheierii acestuia.

Un exemplu numeric simplu

Să presupunem că o persoană împrumută de la o bancă suma de 10.000 de lei pe o durată de 12 luni, ce este acordată de instituția financiară cu o dobândă de 5% anual. În acest caz, la scadență, debitorul va trebui să restituie băncii suma de 10.500 de lei (10.000 de lei principalul împrumutului + 500 de lei dobânda).

Dacă debitorul va trebui să plătească 100 de lei pentru cheltuieli de deschidere/analiză a dosarului și cheltuieli cu asigurările, atunci costul total aferent creditului va fi de 600 de lei (500 de lei dobânda și 100 lei cheltuieli suplimentare).

Totalitatea cheltuielilor exprimată ca procent din suma împrumutată reprezintă 6%, deci aceasta va fi DAE aferentă împrumutului respectiv.

Exemplul utilizat mai sus pentru a ilustra conceptul de DAE este foarte simplu. Trebuie însă precizat că pentru împrumuturile pe mai mulți ani formula de calcul a DAE devine foarte complexă.

DAE și împrumuturile cu dobânda variabilă

În cazul unui împrumut cu rată a dobânzii variabile[i] , DAE reală poate fi diferită de DAE inițial prezentată în faza de negociere. Aceasta se întâmplă deoarece rata dobânzii împrumutului suie sau coboară în timp pentru că este legată de un indice de piață (de ex. Euribor, Robor), ceea ce face ca și DAE să evolueze în mod similar.

Potrivit reglementărilor în vigoare, pentru contractele care cuprind clauze care permit variații ale ratei dobânzii, DAE se calculează însă pe baza ipotezei conform căreia rata dobânzii va rămâne fixă în raport cu nivelul stabilit la momentul încheierii contractului, ceea ce este greu de crezut în cazul unor credite pe termen mediu și lung.

Definiție eronată pentru DAE oferită de lege

După acest excurs teoretic să ne ocupam în continuare de prevederile legate de DAE din legea privind dobânzile excesive.

Potrivit art. 2 lit. f) al legii, DAE este “diferența dintre costul total al creditului și suma efectiv împrumutată, astfel cum este definită la art. 3 pct. 14 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 52/2016 …. “.

Articolul la care se face trimitere spune însă altceva. DAE este “costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, după caz, inclusiv costurile prevăzute la art. 29 alin. (2), egală, pe o perioadă de un an, cu valoarea actuală a tuturor angajamentelor – trageri, rambursări și costuri, viitoare sau prezente convenite de creditor și de consumator”.

Rezultă că operatorul matematic este împărțirea și nu scăderea și că, în final, avem de a face cu o valoare procentuală și nu cu una nominală.

Dacă ne vom folosi de exemplul numeric anterior, definiția originală ce ne este oferită conduce la următoarea operație matematică: 600 de lei (costul total al creditului) minus 10.000 de lei (suma împrumutului) egal cu – 9.400 de lei (“așa-zisa” DAE). Teoria și practica bancară arată însă că DAE se exprimă procentual. Ce mai tura-vura, avem de a face cu o definiție aiurea!

Nu poți însă să nu-ți pui întrebarea cum s-a putut ajunge însă la acest non-sens?! Cum a fost posibil ca persoana care a acordat asistență juridică inițiatorului legii să nu observe această halima? Oare într-o firmă întreagă de drept nu s-a găsit un junior care să facă un control legal și logic al textului înainte de a fi înaintat legiuitorilor români? Și va putea fi aplicată oare definiția respectivă în practică?!

Limite DAE la care se face referire, dar care nu sunt stabilite

Legea prevede la art. 2 lit. g) că “dobânda excesivă este dobânda contractuală, remuneratorie sau penalizatoare, superioară limitelor stabilite conform prevederilor art. 4-6”.

Articolele indicate stipulează următoarele:

art. 4 – DAE la creditele imobiliare nu poate depăși cu mai mult de 2 puncte procentuale (p.p.) dobânda de referință a BNR, excepție făcând instituțiile financiare nebancare în cazul cărora DAE poate ajunge la dublul acesteia;

art. 5 – DAE pentru creditele de consum este limitată la maxim 15 p.p. peste nivelul ratei de referință a BNR;

art. 6 – Alineatul 1 specifică doar că “prin excepție de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat nu poate depăși dublul sumei împrumutate” Alineatul 2 definește noțiunea de “sumă totală de rambursat”.

Se observă că art. 6 nu specifică nicio limită DAE pentru creditele de consum de valoare mică (sub 15.000 de lei). Și lucrurile încep să devină interesante, întrucât doua articole mai încolo se precizează, negru pe alb, că “dacă nivelul dobânzii anuale efective este mai ridicat decât plafoanele stabilite la art 4-6 (sublinierea noastră), acest nivel va fi redus, în mod corespunzător, la cererea consumatorului, fie pe cale amiabilă, fie printr-o hotărâre judecatorească”.

În mod logic, apare interogația următoare. Dacă pentru DAE la creditele de consum sub 15.000 de lei nu sunt stabilite plafoane, cum vor fi identificate DAE excesive și cum va fi posibilă reducerea nivelului acestora? Și cu ce indicator al costurilor totale (DAE) operăm? Cu cel anapoda definit la art. 2 lit. f)?!

Continuarea aici