[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Companiile Fintech aflate in faza „Minimum Viable Product”, sau in cea de testare Beta, sunt invitate sa sa se inscrie in programul Techcelerator. Pot obtine fonduri de pana la 200.000 euro.

9 septembrie 2020

Startup-urile vizate de program ar trebui să aibă, de asemenea, un produs fezabil, o soluție scalabilă la nivel internațional și o echipă puternică. Sunt targetate startup-uri din zone precum: finanțare alternativă pentru IMM-uri, eCommerce & finanțare alternativă pentru retail, plăți contactless, servicii financiare personale și digitale, servicii de îmbunătățire a experienței și loialității clienților, management de portofoliu & piețe de capital, open banking & noi sisteme de management financiar, securitate și prevenire fraude, blockchain, date și analize predictive, RegTech, PropTech, InsurTech.

Techcelerator deschide înscrierile pentru cea de-a cincea rundă a programului de accelerare, care vizează startup-urile Fintech. Acestea se pot înregistra aici până la 1 octombrie 2020. Până la 12 startup-uri din această zonă specifică vizată de Techcelerator vor fi selectate pentru a intra în programul NEXT FinTech, derulat atât online, cât și offline.

Programul de accelerare va include patru module de mentorat intensiv: vânzări & matchmaking cu instituții financiare din regiune, marketing de produs, strategii de tranziție către piața internațională și pregătirea pentru atragerea de investiții. Acestea vor fi susținute de experți și investitori din zona Fintech.

Programul este organizat cu sprijnul Fondului European pentru Europa de Sud-Est din Luxemburg și are ca parteneri GapMinder VC, Google pentru Startups, Seedblink, TechAngels, Asociația RoFintech și Stripe.

Până la sfârșitul programului, în funcție de progresele înregistrate, startup-urile sunt eligibile să primească până la 200.000 de euro din partea partenerilor de investiții GapMinder VC, TechAngels, SeedBlink și a altor investitori regionali.

„Pandemia a schimbat în mod semnificativ multe comportamente de consum, în plus față de noile reglementări europene din zona de banking digital. Având multe investiții în această industrie, vedem oportunități diverse în Fintech și, împreună cu partenerii noștri, mentorii și companiile tinere cu succes demonstrat din portofoliul nostru precum FintechOS, Typing DNA, Beez, Finqware, ne propunem să le oferim și altor startup-uri românești un impuls pe piață și să le punem în contact cu instituțiile financiare din Europa Centrală și de Est pentru a se dezvolta la nivel regional”, a declarat Cristian Dascălu, Partener și Cofondator Techcelerator, Partener GapMinder VC.

Cea de-a cincea rundă de accelerare a Techcelerator va dura 10 săptămâni, în perioada octombrie 2020-ianuarie 2021, și se va desfășura într-un mix online-offline, cu sprijinul unor parteneri-companii și a aproximativ 60 de mentori și business angels români și străini.

În plus, odată cu începerea programului, toate companiile pot accesa beneficii de la partenerii Techcelerator, cu o valoare totală a pachetului de peste 150.000 de euro: credite Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software de la Freshworks etc.

Programul se va încheia cu un eveniment de tip Demo Day, în cadrul căruia startup-urile își pot evidenția progresele și pot atrage fonduri din partea investitorilor.

Techcelerator a susținut cu succes peste 40 de startup-uri de-a lungul rundelor de accelerare anterioare, dar și prin diferite programe de suport, organizate de acesta sau în parteneriat cu alte entități din ecosistem. În cei doi ani și jumătate de când se află pe piață, companiile din portofoliul acceleratorului au beneficiat de o investiție totală de peste 5 milioane de euro din rundele de investiții atrase până acum.

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?