Întreprinderile Mici şi Mijlocii (IMM) din România au posibilitatea să-şi extindă afacerile în străinătate, prin găsirea de noi clienţi şi creşterea vânzărilor online peste graniţe, prin intermediul Market Finder, un nou instrument prezentat, joi, în premieră, de Google România. Platforma oferă gratuit ghiduri, materiale video şi sfaturi pentru a facilita primii paşi ai companiilor către export şi pieţele externe.
Potrivit unui studiu realizat de Google, pentru 60% din companiile care doresc să exporte, lipsa de informaţii despre pieţele externe este principala provocare. În platforma Market Finder, aceştia pot găsi însă toate informaţiile de bază de care au nevoie înainte de a-şi alege piaţa unde vor să exporte.
Market Finder poate oferi date pentru toate aceste categorii, ajutând IMM-urile să-şi extindă afacerile în străinătate, în contexul în care companiile trebuie să cunoască anumite date precum dimensiunea pieţei, structura acesteia, cine sunt potenţialii clienţi şi cât sunt dispuşi să plătească, precum şi informaţii despre competitori.
Reprezentanţii gigantului american precizează că există mai mulţi paşi pe care companiile trebuie să le urmeze accesând Market Finder şi pentru a exporta.
Astfel, o primă etapă ar fi găsirea celor mai bune pieţe de export, iar după ce este introdusă în platforma adresa web a afacerii, aplicaţia va sugera pieţele cele mai potrivite către care compania ar putea să-şi exporte bunurile şi serviciile. Mai departe, va fi afişat numărul de căutări lunare pe Google pentru produsul vândut de către firmă, precum şi dimensiunea potenţială a pieţei. Market Finder va analiza gradul de utilizare a internetului, datele demografice şi venitul disponibil, oferind indicatori clari şi informaţii detaliate despre potenţialul fiecărei pieţe.
Pasul 2 constă în pregătirea afacerii pentru pieţele globale. La această etapă, Market Finder cuprinde instrumente de localizare, ghiduri şi sfaturi care arată cum să comunici eficient către o nouă piaţă, indiferent de limbă, obiceiuri şi preferinţe de plată. „Resursele de logistică prezintă regulile internaţionale pentru livrări şi transport din piaţa aleasă. Ghidul plăţilor explorează multitudinea opţiunilor de plată disponibile global şi sugerează care sunt cele mai potrivite pentru fiecare piaţă”, notează Google România.
În final, dar nu în cele din urmă, etapa a treia a procesului parcurs pe Market Finder ajunge la găsirea de noi clienţi. Market Finder oferă resurse de pregătire în digital marketing pentru ca utilizatorii să poată găsi afacerea atunci când o caută. De exemplu, arată cum să creeze campanii de publicitate eficiente şi ţintite către piaţa aleasă, printr-o serie de studii de caz, ghiduri şi materiale video.
Oficialii Google România au lansat, tot joi, alături de Market Finder, şi proiectul „Exportă cu Google Atelierul Digital”, un program naţional gratuit adresat antreprenorilor români care doresc să îşi extindă afacerea peste graniţe.
Programul constă în ateliere de export şi consultanţă gratuită în hub-urile Google din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Timişoara şi Iaşi. Prin intermediul acestei iniţiative, antreprenorii vor învăţa cum să pună bazele unei strategii de export potrivite pentru afacerea lor şi cum să o implementeze.
Înscrierile se fac începând de din această săptămână, completând formularul dedicat aici
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: