Mai mult, o astfel de activitate nu constituie o „practică comercială” decât dacă această persoană acționează în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală, potrivit Curtii de Justitie a UE, citata de profit.ro. În această privinţă, Curtea constată că revine instanţelor naţionale sarcina de a aprecia, de la caz la caz, pe baza tuturor elementelor de fapt de care dispune, dacă o persoană fizică a acționat în scopuri care se încadrează în activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală.
Instanțele competenete trebuie să verifice printre altele dacă vânzarea a fost realizată în mod organizat, dacă aceasta are un caracter de regularitate sau un scop lucrativ, dacă oferta este concentrată asupra unui număr restrâns de produse, şi de a examina statutul juridic şi competenţele tehnice ale vânzătorului.
În plus, pentru a considera că activitatea în cauză constituie o ”practică comercială, instanţa naţională trebuie să verifice dacă această activitate, pe de o parte, provine de la un ”comerciant”, și, pe de altă parte, constituie o acțiune, o omisiune, un comportament, un demers sau o comunicare comercială ”în directă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea produselor lor către consumatori”.
Profit.ro a relatat că Fiscul monitorizează deja magazinele online cu prețuri reduse, vânzătorii de pe platformele olx.ro și ocazii.ro care tranzacționează volume mari.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”
Many more interesting quotes in the video below: