Pe parcursul anului 2017, ING Bank a atras 150.000 de noi clienți, „o creștere semnificativă pe toate liniile de business.”, potrivit comunicatului. În zona de Retail, ING Card Complet încă atrage un număr ridicat de conturi de salariu, la un an de la relansarea sa, „în principal datorită politicii de zero comisioane”, ajungând la o creștere de 24% a portofoliului de consumatori care își încasează veniturile la ING.
„În categoria microfirmelor, am înregistrat o creștere a numărului de clienți de 71%, datorită ING Business Credit Card lansat la finalului anului trecut, care a oferit start up-urilor posibilitatea de a obține o linie de credit instant în orice ING Office, dar și ca rezultat al platformei flexibile de internet integrată în ING Home’Bank.”, mai precizeaza banca.
La finalul lui martie 2018, ING a raportat aproape 623.500 utilizatori ai ING Home’Bank, cu 25% mai multi utilizatori fata de martie 2017, care s-au logat de puțin peste 9 milioane de ori, dintre care în 72% din cazuri de pe dispozitive mobile. In primul trimestru din 2018, clienții au efectuat 2,42 mil. de tranzactii, in creștere cu 31% comparativ cu aceeași perioadă din 2017, peste 50% dintre tranzacții fiind făcute de pe dispozitive mobile.
„Clienții nu ar trebui să-și consume timpul cu drumuri la bancă pentru fiecare operațiune, ci au nevoie de instrumentele potrivite pentru a-și gestiona banii singuri, așa cum consideră necesar. (…) Considerăm că produsele online și capacitatea de a le oferi clienților servicii instant, sigure și accesibile vor deveni experiențe cotidiene uzuale în viitorul apropiat, dar avem acum posibilitatea și timpul necesar să le dezvoltăm împreună cu clienții noștri. Acesta este modul în care un furnizor de servicii, fie din domeniul bancar sau oricare altă industrie, poate să rămână relevant în viața de zi cu zi a clienților săi”, declară Michal Szczurek (foto), CEO ING Bank România.
Divizia de Mid-Corporate Banking a început anul 2018 cu lansarea ING Business, platforma digitală dedicată companiile antreprenoriale. Clienții IMM și Mid-Corporate vor avea la dispoziție toate produsele și serviciile bancare pe prima platformă omni-channel – desktop, tabletă, smartphone, smartwatch -, complet personalizabilă în funcție de rolul utilizatorului în companie. ING business va deveni progresiv disponibilă clienților, oferindu-le acces la trei tipuri de acțiuni: partea de tranzacționare, dimensiunea de self-service, precum și un nou canal de comunicare directă și personalizată cu banca.
Alte rezultate ale ING Bank Romania
. Venituri mai mari cu 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de până la 425 milioane RON.
. Costurile operaționale au ajuns la 206 milioane RON, crescute cu 17% față de aceeași perioadă a anului trecut ca urmare a schimbărilor aduse modelului operational anunțat la începutul acestui an, dar și investițiilor în infrastructura IT și aplicațiilor de business, a cheltuielilor cu noii angajați și a costurilor de reglementare.
. Scăderea costurilor de risc cu 82%, ajungând la 5 milioane RON la finalul lunii martie 2018.
. Rata creditelor neperformante în continuă scădere, a ajuns la finalul primului trimestru la 3,1%, cu 0,6 puncte procentuale mai puțin decât în martie 2017.
. Profitul brut a ajuns la 214 milioane RON, cu 95 milioane RON mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, datorită unei creșteri puternice a veniturilor (de 102 milioane RON), generată de un număr de clienți în creștere pe toate segmentele de business. Profitul net a ajuns la 193 milioane RON.
. Portofoliul de credite al băncii a ajuns la 21.4 miliarde la finalul lunii martie 2018, mai mare cu 16% față de acum 12 luni, acoperind o cotă de piață de 8,9%, o creștere de 0.9 puncte procentuale față de martie 2017. Portofoliul este în continuare echilibrat între Corporate și Retail, cu ponderi de 42% versus 58%. Segmentul de retail a înregistrat o creștere de 13% în împrumuturile noi acordate persoanelor fizice, cu o creștere remarcabilă pe segmentul creditelor ipotecare noi, de 35% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Împrumuturile pentru IMM-uri a crescut cu 24%, ajungând la 5.0 miliarde RON.
. Depozitele se ridica la 27,9 miliarde RON în depozite, cu 21% mai mare față de martie 2017. Astfel, ING a ajuns la o cotă de piață de 8,5%.
. În total, banca a ajuns la volume de business mai mari cu 7 miliarde luând în calcul produsele de creditare și depozitele alese de clienți ING.
Rezultate financiare ING Group
ING Group a atras noi consumatori și a consolidat relația cu cei existenți. Numărul total de consumatori a crescut cu 400.000 în acest trimestru, ajungând la 37,8 milioane. Rezultatele nete ale primului trimestru din 2018 ale ING sunt de 1.225 milioane de euro, creștere de la 1.143 milioane euro înregistrate in trimestrul similar din 2017 și de la 1.015 milioane de euro raportați în trimestrul patru din 2017.
Notă: Rezultate financiare consolidate ale ING România, pregătite în conformitate cu International Financial Reporting Standards (IFRS) şi normele ING Group pentru contabilitate managerială.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: