[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

Sondaj BNR in randul bancilor: cadrul legislativ incert si impredictibil ramane principalul risc cu potential sistemic

22 martie 2018

Conform Sondajului trimestrial BNR privind riscurile sistemice, cele mai mari instituții de credit din România au identificat în exercițiul curent șase riscuri ridicate și două moderate, similar rezultatelor exercițiului anterior (septembrie 2017).

Primele trei riscuri cu potențial sistemic ridicat la adresa sectorului bancar autohton se mențin aceleași cu cele de la evaluarea precedentă:
(i) cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar;
(ii) riscul de creștere a costului de finanțare ca urmare a majorării ratei dobânzii și/ sau a deprecierii monedei naționale cu efecte negative asupra capacității de plată a debitorilor, în special a populației și IMM
(iii) riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente în contextul evoluțiilor externe și/sau interne. Se remarcă o creștere a impactului în cazul materializării riscurilor legate de creșterea costului finanțării și de deteriorarea încrederii investitorilor în economiile emergente.

Riscul asociat inovației financiare și provocărilor la adresa securității cibernetice se menține drept cel de-al patrulea risc sistemic ridicat, similar execițiului anterior și este în continuare considerat de bănci ca fiind un risc dificil de gestionat. Ultimele două riscuri sistemice ridicate au fost considerate de instituțiile de credit ca fiind: (i) riscul asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială și (ii) riscul provenind din creșterea accelerată a creditării populației.

Băncile au încadrat în categoria riscuri sistemice moderate următoarele riscuri: (i) riscul de menținere a unei evoluții modeste a activității de creditare a sectorului companiilor nefinanciare și (ii) riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar și sectorul public. Acestea s-au menținut relativ neschimbate comparativ cu exercițiul anterior.

Raportul reprezintă prima diseminare a rezultatelor sondajului privind riscurile sistemice. Sondajul este efectuat periodic de BNR, pe baza unui chestionar care este transmis celor mai importante instituţii de credit. Acestea dețineau circa 86 la sută din activele totale ale sectorului bancar în luna noiembrie 2017. Sondajul este realizat trimestrial, în lunile ianuarie, aprilie, iulie, octombrie și este adresat persoanelor cu atribuții de conducere din cadrul departamentelor de administrare a riscului ale instituțiilor de credit participante.

Pentru mai multe detalii accesati acest link: BNR – raport trimestrial privind riscurile sistemice

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?