ING Bank, al cincilea jucator din piata cardurilor, a renunţat – cel putin temporar – la parteneriatul cu MasterCard pe cardul de debit şi va emite doar carduri de debit Visa, potrivit Ziarului Financiar.
De altfel, şi pe site-ul băncii este disponibilă doar oferta pentru carduri de debit în lei VISA, iar la MasterCard Standard International este trecută opţiunea “Acest card nu mai este momentan disponibil in oferta noastra”. Doar in cazul acestui produs, dintre cele trei emise sub licenta MasterCard, este facuta aceasta precizare.
„Discutăm periodic asupra condiţiilor legate de carduri şi, în funcţie de rezultatul negocierilor, alegem să lucrăm cu unul dintre sau chiar cu ambii furnizori de carduri. În prezent, reînnoim doar anumite tipuri de carduri emise de MasterCard”, au transmis reprezentanţii ING la solicitarea ZF.
Cele trei produse emise sub licenta MasterCard sunt doua pentru persoane fizice: unul de debit, MasterCard Standard International, special pentru calatorii in strainatate, si unul de credit, MasterCard Credit Card, ambele prevazute cu tehnologie contactless. Cel de-al treilea este un card dedicat segmentului corporate: MasterCard Business Gold.
„Chiar dacă cea mai mare parte a portofoliului nostru este format din carduri Visa, colaborăm cu ambele companii. ING are o relaţie strânsă cu ambele companii, atât la nivel internaţional, cât şi local”, mai spun reprezentanţii ING, la solicitarea ZF.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: