Erste Group Bank AG (Erste Group) anunta ca a incheiat un acord cu Global Payments Inc., unul dintre principalii furnizori de solutii de tehnologii de plata din lume, in vederea infiintarii unui joint venture care sa furnizeze servicii de acceptare şi procesare a platilor pentru comerciantii din Republica Ceha, Romania si Slovacia.
In urma finalizarii tranzactiei si obtinerii aprobarilor oficiale, Erste Group va vinde 51% din operatiunile de acceptare a platilor cu cardul la comercianti din cele trei tari catre Global Payments, pentru 29,94 milioane euro, ceea ce va duce la formarea unui joint venture in care Erste Group va detine 49% din actiuni.
In plus, cele doua companii au semnat un acord cu CaixaBank, cea mai mare banca de retail din Spania si unul dintre principalii actionari ai Erste Group, prin care CaixaBank va detine o cota din joint venture in baza parteneriatului sau strategic cu Global Payments Inc.
Cu ocazia semnarii acordului-cadru, oficialii companiilor implicate au declarat:
„Clientii nostri se asteapta ca banca lor acceptatoare sa le ofere tehnologii inovatoare, o mai buna accesibilitate a serviciilor, costuri competitive per tranzactie si un management al informatiilor la cel mai inalt nivel. Unindu-ne fortele cu doua companii puternice, specializate in acest domeniu, vom pune mai mult accentul pe activitatea de acceptare, iar calitatea serviciilor pe care le oferim comerciantilor din Europa Centrala şi de Est (ECE) va creste. Tranzactia reprezinta un pas important pentru Erste Group in ECE si ne asteptam sa genereze o crestere suplimentara a segmentului de plati”, a declarat Peter Bosek, membru al conducerii executive a Erste Group, responsabil pentru retail.
„Suntem incantati sa incheiem acest parteneriat cu CaixaBank si Erste Group,” a mentionat Jeff Sloan, CEO al Global Payments. „Acest joint venture ne va permite sa diversificam semnificativ reteaua noastra de distributie directa in Europa impreuna cu parteneri financiari de top, sa ne extindem capacitatea de a furniza servicii clientilor multinationali din zona europeana comuna de plati si sa punem oferta noastra globala de produse si servicii la dispozitia comerciantilor care beneficiaza de serviciile de acceptare Erste Group Bank. Parteneriatul creeaza premisele unei cresteri accelerate a activitatii noastre in Europa, intr-un moment favorabil pentru regiune”.
„Prin acest joint venture, CaixaBank isi va consolida prezenta la nivel global, valorificand doua dintre principalele sale atuuri: capacitatea de inovatie tehnologica, recunoscuta la nivel global si colaborarea cu parteneri internationali precum Global Payments si Erste Group Bank“, a declarat Gonzalo Gortázar, director executiv al CaixaBank.
Tranzactia ar urma sa fie finalizata in T4 2015. Noua entitate creata in urma acestui joint venture va avea sediul in Praga, Republica Ceha si va detine birouri de vanzari in intreaga regiune ECE.
Despre CaixaBank
CaixaBank este principala banca din Spania in functie de cota de piata si printre cele mai mari 10 banci din zona euro in functie de capitalizare. Activitatile CaixaBank variaza de la retail banking in Spania si asigurari, la un portofoliu bancar international si active industriale si imobiliare. Cu o vechime de peste 100 de ani, CaixaBank are cel mai extins portofoliu de clienti din Spania (14 milioane de clienti in martie 2015); 293 miliarde euro fonduri ale clientilor si credite acordate acestora in valoare de 212 miliarde euro.
Banca are cea mai extinsa prezenta din Spania, cu 5.438 sucursale si cea mai vasta retea de ATM-uri, 9.683. In Spania, are peste 14 milioane de carduri in circulatie si o cota de piata de 22,7%. CaixaBank a fost prima banca din Spania care a introdus tehnologia de plata contactless, avand acum peste 4 milioane de carduri contactless in circulatie si peste 200.000 de POS-uri contactless. Banca are o cota de piata de 25,8% pe segmentul de servicii pentru comercianti.
Pe langa prezenta sa puternica, CaixaBank este lider pe segmentul online banking, cu 4,5 milioane de clienti activi si 2,5 milioane de clienti activi ai serviciului de mobile banking, reprezentand 22% din totalul tranzactiilor bancare mobile. Banca are, de asemenea, 70 de aplicatii disponibile care au fost descarcate de peste 11 milioane de ori.
Despre Erste Group
Erste Group este principalul furnizor de servicii financiare din estul UE. Aproximativ 46.000 de angajati deservesc 16,2 milioane de clienti in peste 2.700 de agentii din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). Grupul are peste 11 milioane de carduri active in Austria si Europa Centrala si de Est si a inregistrat o crestere de patru ori a numarului de tranzactii contactless procesate in 2014 in comparatie cu anul precedent, pana la 123 milioane de tranzactii. La finalul primului trimestru din 2015, Erste Group a inregistrat un profit net de 225,8 milioane euro, iar totalul activelor detinute se situa la 202,6 miliarde euro. Capitalul comun de rangul 1 (Basel III, implementat integral) s-a situat la 10.5%.
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: