[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

6 milioane de Euro pentru RomCard

16 iulie 2010

16 iulie, 2010 – Surse apropiate procesului de vanzare integrala a pachetului de actiuni la RomCard au confirmat ca suma pentru care s-a semnat contractul de vanzare catre Provus a fost in jur de 6 milioane Euro.

Suma a depasit asteptarile vechilor actionari (BCR, BRD, UniCredit Ţiriac Bank, Raiffeisen Bank şi Financiara, fiecare detinand cate 20%), care aveau o indicatie de pret initial situata intre un minim de 2-2,5 milioane Euro si un maxim de 4 milioane Euro.

Interesul foarte mare a facut insa ca, in final, pretul de achizitie sa fie de fapt un multiplu al sumei intiale, ceea ce reprezinta un succes.

Firma Deloitte, care s-a ocupat de tranzactie din partea vanzatorilor, a invitat peste 100 de companii sa participe la procesul de vanzare, dintre care 40% fonduri de investitii si 60% jucatori strategici, locali, europeni sau internationali.

In urma invitatiei, in jur de 17 companii s-au aratat interesate si au intrat in posesia pachetului de informatii initial, un fel de caiet de sarcini. Printre aceste companii s-au numarat Inform Lykos, Oberthur si Netopia System. Ulterior, 10 dintre firmele care au intrat in posesia caietului de sarcini au facut si oferte de preluare, cum este cazul Euronet si Ingenico.

Dupa evaluarea ofertelor primite, au fost selectate sapte dintre ele, pentru “short list“, firme care corespundeau din punct de vedere tehnic si financiar. In final, selectia a fost intre Credics Technologies, Smart Paynet si Provus, ultima fiind si cea care a fost desemnata castigator.

In decizia finala pretul oferit nu a fost neaparat principalul criteriu, foarte mult a contat si maniera in care se va face plata: imediat, sau in transe, pentru urmatorii 3-5 ani. De asemenea, se pare ca bancile, care erau in actionariatul RomCard, si-au luat unele angajamente, printre care si obligatia de a folosi serviciile companiei in urmatorii doi ani.

Odata cu preluarea RomCard de catre Provus, in conditiile in care si alte banci (Credit Europe Bank si Garanti Bank) proceseaza tranzactiile de comert electronic prin Turcia, se poate spune ca e-commerce-ul autohton este patronat de turci.

„Sinergia dintre Provus şi RomCard îmbinată cu experienţa complementară şi know-how-ul echipelor manageriale ale ambelor companii în domeniul emiterii, personalizării cardurilor, administrării serviciilor ATM şi POS, procesării tranzacţiilor, e-commerce şi m-commerce, va da posibilitatea noii entităţi să furnizeze o serie completă de servicii prin intermediul unui pachet integrat pentru clienţii din România şi din afara ţării”, a declarat directorul general al Provus, I. Cem Yenigul.

Provus administrează peste 1.500 terminale ATM, 4.500 terminale POS, 2,8 milioane carduri şi 3,5 milioane tranzacţii lunar.

Marin Mitroi, director general RomCard, a adaugat: „Fiind primul centru de procesare a cardurilor din Romania, RomCard a contribuit substantial la implementarea, afirmarea si progresul acestei activitati in tara noastra, devenind in cei 16 ani de activitate  un nume cunoscut si respectat, atat in tara, cat si in straintate. Achizitionarea RomCard de catre Provus constituie un moment foarte important in acest domeniu,  in acest fel creandu-se un centru de procesare a cardurilor extrem de puternic in Romania, capabil sa ofere toata gama necesara de servicii cerute de piata si sa raspunda cu succes tuturor provocarilor tehnologice si de performanta ale domeniului”.

Deloitte şi Reff & Asociatii au acordat asistenţă financiară şi juridică vânzătorilor, în timp ce compania Provus a fost asistată de Badea Clifford Chance.

Firma RomCard a fost înfiinţată în anul 1994, fiind primul centru de procesare carduri din România. A început ca un centru de procesare interbancar pentru 5 bănci româneşti (chiar băncile acţionare): Banca Comercială Română, Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Română pentru Dezvoltare, Banca Agricola şi Banca Ion-Ţiriac.  Începând cu anul 2000, pe fondul modificărilor din sectorul bancar, structura acţionariatului s-a modificat, acţionari fiind: Banca Comercială Română, Banca Română pentru Dezvoltare, Raiffeisen Bank, UniCredit Ţiriac Bank şi Financiara SA.

In urma certificarilor primite de la organizatiile internationale (MasterCard, VISA, JCB, Diners), domeniul de activitate al companiei cuprinde: autorizarea tranzactiilor cu card bancar (front office), gestionarea bazei de date de comercianti (back office), servicii de e-commerce, suport clienti, prevenire fraude si dispute electronice, servicii care in prezent sunt prestate catre cele mai importante 17 banci din Romania.

Cresterea activitatii,  rezultat al diversificarii continue a serviciilor si extinderii portofoliului de clienti, s-a concretizat in rezultate financiare excelente.

În perioada 2006-2009, societatea a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de circa 22%, de la 3,1 milioane lei în 2006, la 5,62 milioane lei în 2009, principalii indicatori ai performanţei financiare înregistrand valori importante în 2009: rata rentabilitaţii financiare a fost de 40,82%, iar rata rentabilităţii economice de 34,18%.

Adauga comentariu

Noutăți
Cifra/Declaratia zilei

Anders Olofsson – former Head of Payments Finastra

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?