[stock-market-ticker symbols="FB;BABA;AMZN;AXP;AAPL;DBD;EEFT;GTO.AS;ING.PA;MA;MGI;NPSNY;NCR;PYPL;005930.KS;SQ;HO.PA;V;WDI.DE;WU;WP" width="100%" palette="financial-light"]

4 din 10 firme nu plătesc salariile angajaților pe card, „în scădere ușoară față de 2022” – studiu

28 octombrie 2024

Gradul de incluziune financiară în rândul adulților din România a avansat la 71%. Ponderea companiilor care utilizează zilnic aplicații de Mobile Banking aproape că s-a dublat în ultimii doi ani.

Aproximativ 57% dintre populația inclusă financiar și 87% dintre companii realizează plăți prin Internet/Mobile banking, se arată în cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor”, realizată în anul 2024 de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Asociația Română a Băncilor.


Plățile electronice au crescut accelerat, ponderea populației care efectuează plăți prin Internet/Mobile banking înregistrând un avans de 11 puncte procentuale, comparativ cu anul 2022. Ponderea companiilor care utilizează zilnic aplicații de Mobile Banking aproape că s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 37% în anul 2024.

În tranzacțiile pe care le efectuează în mod obișnuit, persoanele fizice folosesc 37% mai mult cardul sau numai cardul, în creștere cu 7 puncte procentuale comparativ cu anul 2022, 32% card și numerar  în egală măsură, 20% mai mult numerar și 11% numai numerar. La nivel național sunt 21,7 milioane de carduri active. Aproximativ 70% dintre respondenții persoane fizice cu conturi bancare afirmă că folosesc carduri de debit, în timp ce cardul de credit este utilizat de 25% dintre respondenții studiului.

Aproximativ 41% dintre firme nu plătesc salariile angajaților pe card, în scădere ușoară față de nivelul de 43% înregistrat în anul 2022. Gradul de acceptare a plăților cu carduri la POS a ajuns la 36% în rândul firmelor. Pentru încasări, companiile utilizează 29% predominant ordin de plată, 24% toate mijloacele de plată în egală măsură, 22% exclusiv ordin de plată, 11% predominant numerar, 5% predominant card, 4% exclusiv numerar și 3% exclusiv card.

Sondajul de opinie a fost realizat în anul 2024 la solicitarea Asociației Române a Băncilor pe un eșantion de 1.320 de respondenți persoane fizice, dintre care 1.067 persoane utilizează produse bancare, marja de eroare maximă fiind de +/-2,75% și în rândul a 500 de companii.

Noutăți
Stay updated to the impact of emerging technologies in fintech & banking.
Banking 4.0 newsletter - subscribe
Cifra/Declaratia zilei

Dariusz Mazurkiewicz – CEO at BLIK Polish Payment Standard

Banking 4.0 – „how was the experience for you”

To be honest I think that Sinaia, your conference, is much better then Davos.”

Many more interesting quotes in the video below:

Sondaj

In 23 septembrie 2019, BNR a anuntat infiintarea unui Fintech Innovation Hub pentru a sustine inovatia in domeniul serviciilor financiare si de plata. In acest sens, care credeti ca ar trebui sa fie urmatorul pas al bancii centrale?