Pe modelul parteneriatului dintre Posta-Romana si eMag, care permite livrarea coletelor la o adresa specificata de client, solutia propusa de Easypost in parteneriat cu OMV Petrom vine cu o varianta imbunatatita: eliminarea completa a interactiunii umane.
În prezent, Easypost operează terminale de livrare în 10 locații OMV Petrom pe raza municipiului București sub forma unui proiect demarat în luna ianuarie a acestui an. Cele doua parti au ajuns insa la un acord privind planul de expansiune astfel ca, pe parcursul următoarelor 12 de luni, serviciul își va largi aria de acoperire la 33 de județe, prin instalarea de automate de livrare în 115 locații OMV Petrom pe teritoriul României, scrie profit.ro.
Decizia de extindere reflectă receptivitatea pieței locale de e-commerce pentru soluția propusă, precum și evoluția cererii pentru servicii alternative de livrare la punct fix.
Cum functioneaza
Easypost este un serviciu integrat de livrare a comenzilor online in terminale automate iar acordul privind expansiunea serviciului de livrare a comenzilor online „reprezintă succesul unui efort comun de pionierat în piața de servicii logistice din România”, potrivit companiei.
Solutia elimina complet interactiunea umana, nevoia de sincronizare cu programul sau ruta curierului si asigura o disponibilitate 24/7. Livrarea coletelor se face in maxim 24 de ore la nivel national. In plus, coletele ce fac obiectul livrarilor Easypost sunt asigurate in limita valorii declarate de catre expeditor atat pe perioada transportului cat si pe perioada depozitarii.
Dupa ce comanda online de pe unul dintre magazinele partenere, utilizatorul isi selecteaza cel mai convenabil terminal Easypost ca punct de livrare. In momentul livrarii, clientul primeste un cod PIN unic prin e-mail si SMS.
Implementări similare operează la scara extinsa în plan internațional [Amazon Locker, DHL Packstation, InPost Paczkomaty] și beneficiază de o rată de acceptare în continuă creștere în rândul clienților de e-commerce. Considerat de catre companie drept „cel mai eficient serviciu de livrare în 24 de ore” care „poate optimiza semnificativ segmentul de costuri last mile” pentru operatorii logistici, serviciul are la baza o soluție tehnică dezvoltată integral în România și reprezintă un concept adaptat nevoilor specifice pieței locale.
„Solutia noastra iti ofera o serie de avantaje pe care nu le regasesti in cadrul serviciilor clasice de livrare: tu decizi cand si de unde ridici coletul, terminalele sunt accesibile non-stop, iar operarea lor nu dureaza mai mult de 10 secunde. Incercam sa amplasam terminalele easypost in locatii cat mai convenabile, pentru a putea permite ridicarea coletelor fara a te deranja cu rute ocolitoare. In acest sens, locatiile noastre sunt de obicei statii de carburant sau galerii comerciale, oferind accesibilitate 24/7 si locuri de parcare.”, se precizeaza pe site-ul Easypost.
Cum arata un terminal Easypost (foto profit.ro)
Banking 4.0 – „how was the experience for you”
„So many people are coming here to Bucharest, people that I see and interact on linkedin and now I get the change to meet them in person. It was like being to the Football World Cup but this was the World Cup on linkedin in payments and open banking.”
Many more interesting quotes in the video below: